HOTARAREA DE ADMITERE A CONTESTAȚIEI FORMULATA DE CONTRIBUABIL ÎMPOTRIVA DECIZIEI DE IMPUNERE EMISĂ DIN OFICIU

HOTARAREA DE ADMITERE A CONTESTAȚIEI FORMULATA DE CONTRIBUABIL ÎMPOTRIVA DECIZIEI DE IMPUNERE EMISĂ DIN OFICIU

Prin Decizia nr. 3516/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea recursurilor declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sectorului 5 a Finanţelor Publice împotriva Sentinţei Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Prin sentința Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fisca- s-a dispus Admiterea în parte a cererii formulate. S-a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative şi s-a dispus obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă.